VIDEO Așa ceva nu vezi nici în jocuri: cât de spectaculos e Mission Master XT, tancul militar care se conduce singur

de: Ciprian Ioana
29 06. 2021

Armatele lumii caută să-și tehnologizeze capabilitățile militare, iar modelul Rheinmetall Mission Master XT vine să confirme din plin acest lucru.

Armatele caută să dezvolte vehicule autonome pentru a reduce riscul și volumul de muncă pentru soldați, iar acest model dezvoltat de cei de la Rheinmetall confirmă nevoia de tehnologii de ultimă generație pentru vehiculele militare. 

Denumit Rheinmetall Mission Master XT, acest monstru blindat poate transporta peste două tone de provizii pe câmpul de luptă și e construit să opereze pe o rază de peste 700 de kilometri. Tancul e complet autonom, astfel că poate fi controlat de la distanță, fără a fi nevoie de prezența unui soldat în interior.

Între altele, tancul se poate descurca extrem de bine pe teren accidentat, poate transporta soldați răniți sau poate fi trimis în misiuni de recunoaștere.

Ce poate să facă Mission Master XT

Mission Master XT e proiectat și construit de Rheinmetall Canada, poate face față terenurilor nisipoase, stâncoase și montane și poate funcționa chiar și în „condiții meteorologice dure – gheață, zăpadă și ger”, după cum susține compania.

Este, de asemenea, dotat cu tehnologia care-i permite să plutească pe apă sau să urce dealuri abrupte de până la 35 de grade. În același timp, anvelopele masive, cu umflare redusă, pot funcționa chiar și dacă sunt găurite.

Vehiculul folosește un motor diesel pentru a atinge autonomia de peste 700 de kilometri, dar e dotat și cu baterii litiu-ion, care-l fac extrem de silențios atunci când e cazul. Acest lucru le permite militarilor să efectueze operațiuni de „vizionare silențioasă”, cum ar fi supravegherea inamicului de aproape fără a face zgomot și fără a emite unde termice ce pot fi detectate de adversari pe câmpul de luptă.

Vehiculul e complet autonom, e dotat cu software și hardware personalizat de PATH pentru Rheinmetall, care includ 3D Lidar, camere frontale și spate și senzori suplimentari pentru a naviga acolo unde GPS-ul ar putea fi indisponibil.

De asemenea, are un mod de urmărire – poate urmări un soldat sau vehicul în față, menținând în același timp o distanță de siguranță. În același timp, are un loc pentru un șofer care poate opera vehiculul cu un joystick integrat.